Se incarca..

 

55 de medalii, 3 recorduri naționale și 7 sportivi calificați la Campionatele Europene de Juniori

Publicat in Competitii inot, Galerie foto, Rezultate pe 10.04.2023

În perioada 4-9 aprilie 2023, a avut loc la Complexul Sportiv de Natație din Otopeni unul dintre cele mai importante evenimente din lumea natației, la nivel de țară, Campionatul Național de Natație pentru Seniori, Tineret și Juniori. Prima competiție națională a anului, organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, a adunat la start cei mai buni înotători din România, care s-au întrecut în lupta pentru titluri naționale, calificări pentru marile concursuri internaționale ale anului și chiar pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024. Într-o atmosferă palpitantă și plină de adrenalină, sportivii au avut parte de 5 zile de curse în care și-au îndeplinit obiectivele, în fața unei tribune pline de susținători.
Competiția s-a desfășurat în sistemul de calificări și finale, astfel toți înotătorii au participat în seriile de calificare în prima parte a zilei, iar cei mai rapizi dintre ei s-au calificat în reuniunile de după-amiază și au evoluat în finalele probelor individuale. S-au organizat câte 3 finale, pentru fiecare categorie, în următorul sistem: finala C, destinată doar juniorilor, finala B, destinată categoriilor de juniori și tineret și finala A, denumită finala mare, în care au acces toate categoriile de vârstă. Probele de ștafetă și probele individuale de 1500m liber masculin, 800m liber feminin și 400m mixt (atât masculin, cât și feminim) s-au desfășurat în sistemul seriilor contracronometru. Seriile lente ale probelor lungi au avut loc în reuniunile de dimineață și seriile tari ale acelorași probe au avut loc în reuniunile de după-masă. Sportivii participanți la probele de ștafetă au evoluat doar în reuniunile de după-amiază, în serii contracronometru.
În cele 5 zile de concurs, 530 de sportivi de la cluburi din întreaga țară au concurat în probele lor favorite. La această competiție au participat 27 de sportivi antrenați de noi și legitimați la mai multe cluburi (Navi, CSA Steaua, LER, Municipal Ploiești și SS7), însoțiți de antrenorii lor. Ei au reușit să obțină un număr total de 55 de medalii (31 de aur, 11 de argint și 13 de bronz), atât la juniori și la tineret, cât și la seniori, au realizat 3 recorduri naționale și 7 dintre ei au reușit să își îndeplinească baremul pentru Campionatele Europene de Juniori, care vor avea loc la vară, la Belgrad.
În cea de-a 4-a zi de concurs, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a organizat o festivitate specială de premiere a celor mai buni sportivi și antrenori ai anului 2022. Vlad Stancu, Robert Badea și Ana Sibișeanu, alături de Iulia Becheru au fost premiați cu trofee onorifice. De asemenea, Anastasia Bako a fost premiată pentru rezultatele obținute anul anterior sub îndrumarea antrenoarei sale de la momentul respectiv, doamna Cristina Madău, fiind legitimată la Oradea în acea perioadă.
Chiar dacă fac parte încă din categoriile de juniori și de tineret, ei au reușit să cucereasă și podiumurile seniorilor.
Robert Badea, legitimat la CSA Steaua și pregătit de noi, este încă junior și cu toate acestea el a reușit să cucerească titlurile de campion național de la juniori, până la seniori în probele de 200m spate și 400m mixt, a realizat 3 recorduri naționale în proba de 400m mixt (la 16, 17 și 18 ani) și a realizat baremul de calificare pentru Campionatele Europene de Juniori la 4 probe. De asemenea, Robert s-a clasat pe locul 1 în clasamentul general al juniorilor și pe locul al 3-lea în clasamentul general de tineret, cu un total de 807 puncte FINA în proba de 400m mixt. La festivitatea de premiere ai celor mai buni sportivi ai anului 2022, lui Robert i-a fost înmânat premiul de laureat.
Ana Sibișeanu este legitimată la CSA Steaua și este antrenată de către noi. Ea este în al doilea an de juniorat și a reușit să cucerească toate cele 3 titluri de campioană națională, seniori, tineret și juniori, în proba de 200m mixt. Ana a reușit să realizeze baremul de participare la Campionatele Europene de Juniori în 3 dintre probele la care a participat, iar în cadrul festivității de premiere ai celor mai buni sportivi din 2022, i-a fost înmânat premiul de laureat.
Vlad Stancu, de asemenea legitimat la CSA Steaua, participă încă la categoria tineret și a cucerit titlurile de campion național și la tineret și la seniori în probele de 800m și 1500m liber și 200m fluture, realizând și baremul de participare pentru toate probele individuale la care a luat startul. Trofeul de excelență din cadrul festivității de premiere ai celor mai buni sportivi ai anului 2022 i-a fost înmânat lui Vlad.
Alături de cei mai buni sportivi pregătiți de echipa noastră se află antrenoarea lor, Iulia Becheru (CSA Steaua), care a fost premiată în cadrul festivității organizate de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, cu trofeul de excelență.
Le dorim success și suntem alături de totți sportivii în pregătirea pe care o urmează pentru marile competiții ale acestui an.
În continuare, vă prezentăm lista integrală a medaliaților acestei ediții a Campionatului Național de înot în bazin lung pentru Juniori, Tineret și Seniori:
• Darius Petrache (CSA Steaua, seniori, 2004)
200m bras- Loc 2 seniori
• Vlad Stancu (CSA Steaua, tineret, 2005)
800m liber- Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
200m fluture- Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
400m liber- Loc 1 tineret, Loc 2 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
1500m liber- Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
4x100m mixt masculin- loc 1 tineret
Loc 1 în clasamentul general la categoria tineret și locul 2 în clasamentul seniorilor, cu 848 puncte FINA pentru proba 400m Liber
• Ștefan Vasilescu (CSA Steaua, tineret, 2005)
4x100m mixt masculin- loc 1 tineret
• Andra Gorecki (CSA Steaua, tineret, 2005)
200m fluture- Loc 2 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
• Mihnea Roșca (CSA Steaua, tineret, 2006)
200m bras- Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
400m mixt- Loc 2 tineret, Loc 3 seniori
• Bako Anastasia (CSA Steaua, tineret, 2006)
50m liber- Loc 3 tineret, Loc 3 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
800m liber- Loc 3 tineret, Loc 3 seniori
400m liber- Loc 2 tineret, Loc 3 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
100m liber- Loc 2 tineret, Loc 3 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
4x100m liber feminin- Loc 1 seniori
• Ioana Știrbu (CSA Steaua, tineret, 2006)
400m liber- Loc 3 tineret
4x100m liber feminin- Loc 1 seniori
200m liber- barem de participare la Campionatele Europene de Juniori
• Robert Badea (CSA Steaua, juniori, 2007)
100m spate- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 3 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
200m lliber- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 2 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
400m mixt- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (Record național 16, 17, 18 ani și (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
200m spate- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
4x100m mixt combinat- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 2 seniori
4x100m mixt masculin- Loc 1 tineret
Loc 1 în clasamentul general la categoria juniori și locul 3 în clasamentul de tineret, cu 807 puncte FINA pentru proba 400m mixt.
• Mateen Sediq (NAVI, juniori, 2008)
800m liber- Loc 2 juniori
1500m liber- Loc 3 juniori
• Ana Sibișeanu (CSA Steaua, juniori, 2008)
200m mixt- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 1 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
200m liber- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 2 seniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
400m liber- Loc 1 juniori
100m liber- Loc 1 juniori (barem de participare la Campionatele Europene de Juniori)
4x100m mixt combinat- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 2 seniori
4x100m liber feminin- Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 2 seniori
Loc 3 în clasamentul general la categoria juniori, cu 779 puncte FINA pentru proba 200m Liber
• Maia Cernea (NAVI, juniori, 2009)
100m fluture- Loc 3 juniori