37 de ATB-iști proaspăt calificați la naționale
Pe 21 și 22 martie, la Complexul Olimpic de la Izvorani, a avut loc Campionatul Regional pentru copiii de 10 și 11 ani. Am avut al treilea lot din concurs, dacă vorbim de mărimea echipelor și primul lot din concurs, dacă vorbim de numărul de medalii obținute. Din toți cei 37 de sportivi antrenați de Aqua Team, atât la bazinul de la sportul Studențesc, cât și la cel de la Miramar, nu a fost unul care să nu se califice pentru naționale. Și ca petrecerea să fie completă, ne-am bucurat și de un record marca Aqua Team, pentru Aqua Team: la 50 m bras (băieți 2004), Nicola (loc 1), Petrache (loc 2), Lăpădat și Hârșulescu (loc 3) au ocupat toate cele 3 trepte ale podiumului. “Am mai avut podiumuri complete, dar nu am mai avut 4 niciodată.” recunoaște Adi Rădulescu, cu mândria unui antrenor care-și vede copiii acaparând podiumul.
Suporterii Aqua Team ne-au susținut cuminți, dar cu putere. Și-au urmărit copiii concentrându-se, sfătuindu-se cu antrenorii lor, bucurându-se de apă, oferind tutror un concurs cu adevărat frumos. Ca să își mai țină emoțiile ocupate, au făcut poze copiilor și întregii echipe Aqua Team. Și, trebuie să recunoaștem, pozele arată atât de bine, încât suporterii au devenit și fotografii clubului (Vă mulțumim pentru asta!).
Au fost două zile în care ne-am concentrat, am reușit să ne îndreptăm atenția către indicațiile antrenorilor. Două zile în care am avut încredere în puterea antrenamentelor, am încercat să ne debarasăm de presiunea concursului și să ne simțim în largul nostru în apă. Toate acestea s-au simțit în unitatea echpei. S-au văzut în modul în care ne-am dus probele la bun sfârșit. Și-au pus amprenta pe rezultate.
E extraordinar să vezi cum un copil de 10, 11 ani poate, atunci când vrea, să fie atent și să respecte sfaturile antrenorului; cum poate să își asume un concurs și un rezultat; să aibă încredere în el și munca lui (și a antrenorilor). E poate cea mai mare satisfacție a unui formator să vadă cum un copil reușește, atunci când vrea (acest când vrea este extrem de important, este diferența dintre a-ți asuma rezultatul și a nu-ți păsa) să își canalizeze toată energia (și știm cu toții că energia unui băiat sau a unei fete de 10-11 ani e o provocare) pentru a construi, pentru a-și atinge scopul.
Acum sperăm să nu fi deochiat lotul prea tare. Însă, așa cum atunci când e cazul, mai tragem de mânecă și spunem unde credem că lucrurile nu se întâmplă chiar așa cum ar trebui, acum a fost momentul să mai și lăudăm. Și să ne bucurăm.
Acestea fiind zise, vă prezentăm sportivii proaspăt medaliați și calificați la naționalele de la Arad (3-5 iulie) . Puteți să îi felicitați când îi vedeți pe holurile bazinului Aqua Team, atât la Miramar, cât și la Giulești.
Proba de 50 m spate
Marin Ioana, 10 ani – loc 1
Pandele Alexandru Edward, 10 ani – loc 3
Naidin Alexandra Patricia, 11 ani – loc 2
Ioana Daria Maria, 11 ani – loc 3
Popovici David, 11 ani – loc 1
Lăpădat Cristian, 11 ani – loc 3
Proba de 50 m bras
Marin Ioana, 10 ani – loc 1
Nicola Mădălin Ionuț, 11 ani – loc 1
Petrache Darius Cătălin, 11 ani – loc 2
Lăpădat Cristian, 11 ani – loc 3
Hârșulescu Mihai, 11 ani – loc 3
Ilie Bianca Maria, 11 ani – loc 2
Proba de 50m fluture
Pandele Alexandru Edward, 10 ani – loc 1
Marin Ioana, 10 ani – loc 1
Fudulică Alexandra, 10 ani – loc 3
Lăpădat Cristian, 11 ani – loc 1
Popovici David, 11 ani – loc 2
Naidin Alexandra Patricia, 11 ani – loc 1
Ioana Daria Maria, 11 ani – loc 2
Proba de 50m liber
Marin Ioana, 10 ani – loc 1
Nătăprazu Luca Mihai, 10 ani – loc 2
Naidin Alexandra Patricia, 11 ani – loc 2
Ioana Daria Maria, 11 ani – loc 3
Popovici David, 11 ani – loc 2
Lăpădat Cristian, 11 ani – loc 3
Proba de 200m liber
Marin Ioana, 10 ani – loc 1
Pandele Alexandru Edward, 10 ani – loc 1
Nătăprazu Luca Mihai, 10 ani – loc 3
Ilie Bianca Maria, 11 ani – loc 1
Naidin Alexandra Patricia, 11 ani – loc 2
Nicola Mădălin Ionuț, 11 ani – loc 1
Popovici David, 11 ani – loc 2
Lăpădat Cristian, 11 ani – loc 3