Se incarca..

 

Campionii de la Campionatele Naționale de Semifond și Moșul buclucaș

Publicat in Arhiva Aquateam pe 12.12.2013

În timp ce alți copii îl așteptau pe Moș Nicolae, ai noștri copii așteptau primele clasamente de la Campionatele Naționale de Semifond de la Bacău. Anul acesta concursul de înot s-a nimerit chiar în perioada cadourilor în ghetuțe: probele s-au desfășurat între 3-8 decembrie. Poate unii dintre voi vă gândiți cu compasiune la copiii care au fost departe de casă chiar în prima seara de cadouri a Sărbătorilor. Dar vă asigurăm că ai noștri copii participanți, fetele de 11-12 ani și băieții de 13-14 au primit bucuroși medaliile; și au preferat titlurile de campioni oricărui cadou în ghetuțe. Ei au fost, de fapt, cei care au făcut un cadou părinților și celor rămași acasă: au urcat Aqua Team pe locul 1 pe cluburi, cu un punctaj de 126 de puncte, la o diferență de peste 50 de puncte de locul 2. Al 9-lea campionat câștigat consecutiv de C.S. Aqua Team București.

Și acum, să nu vă ținem în suspans, trebuie să vă spunem că Moșul a venit la copii. Nu știm cine i-a dat adresa, nu știm nici cum a reușit să intre în camerele de hotel, cum a deschis el ușile care erau acționate doar pe bază de cartelă. Și nici cum a trecut de veghea copiilor (inițial, copiii au vrut să își lase ghetele pe hol, să fie siguri că le găsește Moșul) care au ales să doarmă invers, adică fix cu privirea ațintită spe ușă. Dar Moș Nicolae e fantastic și reușește să treacă de orice obstacol, așa că a lăsat în ghetuțele fiecăruia așteptatele cadouri de 6 decembrie: dulciuri și fructe. Și, probabil din grabă, Ioanei i-a băgat ciocolata în ghiozdan, în loc să i-o lase în ghetuțe. Avem de-a face cu un moș poznaș.

 

 

Campionatele Naționale de Semifond pentru copii au un stil diferit de notare: clasamentul se face pe procedee. Fiecare sportiv înoată 100 m și 400 m din fiecare procedeu, excepția făcând-o proba de fluture care are 100 m fluture și 400 m craul. După probe, se adună timpii de la 100 m și 400 m și se face clasamentul. A fost mult de muncă în bazin și mult mai mult de muncă până la acest concurs, de-a lungul antrenamentelor. Așa că nu putem decât să le oferim toată admirația și felicitările sportivilor noștri care au făcut un concurs nemaipomenit:

Gâdea Claudia (12 ani)
loc 1 la procedeul craul
loc 1 la procedeul fluture
loc 1 la procedeul bras
loc 2 la procedeul spate

Drăgoi Andreea (11ani)
loc 2 la procedeul craul
loc 2 la procedeul fluture
loc 2 la procedeul bras
loc 5 la procedeul spate

 

 

Ionescu Mihnea (12 ani)
loc 3 la procedeul spate
loc 1 la procedeul craul
loc 1 la procedeul fluture
loc 1 la procedeul bras

Gâdea Ioana (11 ani)
loc 3 la procedeul fluture
loc 6 la procedeul craul
loc 6 la procedeul spate

Niță Andreea (12 ani)
loc 5 la procedeul bras

Serdin Cosmin (12 ani)
loc 2 la procedeul bras
loc 5 la procedeul craul

Popescu Robert
loc 3 la procedeul bras

Vasile Vlad (13 ani)
loc 4 la procedeul spate
loc 7 la procedeul fluture

 

 

În plus, am avut și bucuria unui podium complet la procedeul bras:
Ionescu Mihnea – loc 1, Serdin Cosmin – loc 2 și Popescu Robert – loc 3. Trebuie să mărturisim că asta este una dintre mândriile mari ale antrenorilor și nu multă lume sau multe cluburi au parte de așa ceva. Să vezi un podium pe care au urcat numai sportivii tăi este extraordinar; îți răsplătește toate orele nedormite, petrecute făcând strategii pentru antrenamente, tot stresul și toată agitația. Uiți de orice și te bucuri doar că în acel moment, la acel concurs, ai avut cei mai buni sportivi. Înseamnă că ți-ai făcut treaba bine: nu doar că ai făcut exercițiile bune, dar și că ai reușit să comunici cum trebuie cu sportivul și, cel mai probabil, cu părinții acestuia.

 

 

Am plecat mulțumiți de la Bacău, deși recunoaștem să am fi vrut să mai stăm poate puțin, să mai facem câteva antrenamente în cel mai frumos bazin olimpic al României (după părerea antrenorilor Aqua Team). Dar timpul nu prea ne-a lăsat pentru că acum, nici n-am terminat bine să vă povestim de Bacău, că suntem la Campionatul național de Juniori de la Pitești. Țineți-ne pumnii. Copiii noștri de 14 ani vor concura în aceeași probă cu sportivi de 18 ani. Știm cu toții cât de mult înseamnă această diferență. Dar o să dăm tot ce putem mai bun.

Și nu uitați să continuați antrenamentele. Iarna nu e o scuză, e doar una dintre cele mai bune oportunități: iarna știi clar că înoți să îți menții sistemul imunitar puternic, să nu te atingă răceala. Tocmai pentru a încuraja înotul în perioada asta, am hotărât ca în perioada 23 dec. – 5 ian. să vă facem un cadou: 10 ședințe de inițiere cu 100 ron ( în loc de 250 ron) și 10 ședințe de agrement cu 80 ron (în loc de 160-300 ron). Asta pentru că…Înotătorii Zăpezii înving iarna. și Înotătorii Zăpezii suntem noi! Detalii și înscrieri pe pagina campaniei, Înotătorii Zăpezii.