Se incarca..

 

Când lumea e în hibernare, înotătorii Aqua Team sunt în plină vîltoare

Publicat in Arhiva Aquateam pe 10.12.2015

Ieri eram în autocar, iar astăzi abia ce am ajuns în Ungaria, împreună cu cei cinci sportivi ai noștri care fac parte din lotul național de înot al României, pentru Central Europenele din weekendul acesta. Acum 5 zile eram la Bacău, doboram 4 recorduri naționale și cîștigam Cupa Campionatului Național de Poliatlon cu voinicii noștri de 10-11 ani. Cu 2 săptămâni în urmă, la sfârșitul lui noiembrie, număram recordurile doborâte de Sabin (Bonea) la Campionatul Național în Bazin Scurt de la Hunedoara. Iar weekendul următor îl avem rezervat pentru Naționalele de Cadeți de la Pitești.

 

 

Dacă stăm să ne gândim cronologic, suntem la jumătatea drumului competițional de la sfârșitul ăsta de an. Doar că noi nu le numărăm așa. Pentru noi, singura variantă e să luăm fiecare concurs pe rând, pentru că nu vrem să știm cum am mers în general. Ci vrem să fim siguri că i-am dat fiecărei competiții cea mai bună variantă a noastră.

Până acum, un lucru ne e clar: am muncit, dar am făcut-o bine și cu rezultate palpabile. Energia și entuziasmul ne-a crescut de la zi la zi.

 

 

Toată saga a început între 26 și 29 noiembrie. Ne-am prezentat la Hunedoara, la Campionatul Național în Bazin Scurt (25 m): un antrenor – Iulia Becheru și doi sportivi – Sabin Bonea și Elena Stoica. Din 4 probe la care a participat, Sabin a transformat 3 în prilej de a stabili noi recorduri naționale. Rezultatele i-au adus primul loc pe podium în categoria lui de vârstă (juniori) și l-au urcat pe treptele 2 și 3 ale clasamentului în categoria de tineret (17-18 ani) și seniori ( +18 ani). Adică e o certitudine că Aqua Team antrenează cel mai bun junior al României, Sabin Bonea (avem și premiu care atestă asta). În același timp, Sabin a dobîndit și titlul de al treilea cel mai bun înotător de la tineret al țării noastre. Poate vi se pare un pic alambicat, însă ce e bine să știți este că puștiul de 6 ani are acum 16 ani și, după multe experiențe împreună, am ajuns la performanța de recorduri doborîte și titlul de cel mai bun al României.

 

 

Apoi recordurile au continuat weekendul ce tocmai a trecut, la Bacău, unde înotătorii Aqua Team de 10-11 ani au cîștigat Cupa la Campionatul Național de Poliatlon. Pe 5 decembrie, 32 de sportivi Aqua Team și antrenorii lor (Iulia Becheru, Cristi Alecu, Daniel Ormenișan și Adi Rădulescu) au intrat în competiție și au ieșit pe 6 decembrie direct pe podium, cu 26 de medalii individuale și de ștafetă – 12 de aur, 9 de argint și 5 de bronz. Plus 4 recorduri naționale.

 

 

La Bacău gașca a fost mare. Părinții au venit pregătiți cu bannerul clubului și cu mare chef de susținere. Au făcut poze și ne-am bucurat împreună de tot ce au reușit copiii noștri. A fost un Moș Nicolae foarte reușit. Chiar dacă ghetuțele au fost departe de casa din București, Moșul n-a avut probleme în a ne găsi și în a ne susține, credem noi, la probele din concurs:).

 

 

 

În timp ce la Bacău era antren mare cu premiile și recordurile doborâte, la București continuau antrenamentele. Antrenorul rămas acasă, Cătălin Becheru, pregătea copiii pentru concursurile ce au să ne închidă sezonul de anul acesta.

Pe 9 decembrie, Sabin, Claudia, Andreea, Ioana și Ionuț (venit din Franța pentru concurs) – parte din lotul de înot al României, format din 20 de înotători, împreună cu Iulia și Cătălin Becheru, plecau spre Ungaria. Acolo se desfășoară zilele acestea Campionatul Țărilor Central Europene și clubul nostru e bucuros să contribuie cu 5 înotători din 20 la lotul național. Așa că adunați-vă energia cea mai bună și trimiteți-ne susținerea voastră, pe cale telepatică, sms-istică sau facebook-istă:). Avem nevoie nu numai noi, cei 7 de la Aqua Team, ci întreg lotul național al României!

Și, dacă nu cerem prea mult, regrupați-vă susținerea și săptămâna viitoare, când cadeții noștri de 12-14 ani vor fi prezenți la Campionatul Național de Poliatlon de la Pitești.

 

Rezultatele lui Sabin Bonea (16 ani) la Campionatul Național în Bazin Scurt, Hunedoara:

– proba de 200m mixt: 02:07:67:

record național la categoria 16 ani

loc 1 la juniori

loc 3 la tineret

 

– proba de 400m liber: 04:01:37:

loc 1 la juniori

loc 3 la tineret

 

– proba de 400m mixt: 04:28:85:

record național la categoria 16 ani

loc 1 la juniori

loc 2 la tineret 

 

– proba de 1500m liber: 15:34:92:

record național 1500 m liber + record național 800 m liber (08:16:54) la categoria 16 ani

loc 1 la juniori

loc 2 la tineret

loc 3 la seniori 

 

 

Rezultatele la Campionatul Național de Poliatlon, Bacău:

Ștafete:

Andrei Eva, Fudulică Alexandra, Petrache Maria, Marin Ioana – locul 1 la 4×50 m liber

Fudulică Alexandra, Marin Ioana, Petrache Maria, Andrei Eva – locul 1 la 4×50 m mixt

Georgeoni Călin, Niculae Alexei, Pandele Alexandru, Nătăprazu Luca – locul 3 la 4×50 m mixt

Ilie Bianca, Radic Tara, Ioana Daria, Naidin ALexandra – locul 1 la 4×50 m liber și record național cu 02:04:73

Lăpădat Cristian, Petrache Darius, Nicola Ionuț, Popovici David – locul 1 la 4×50 m liber

Popovici David, Petrache Darius, Lăpădat Cristian, Nicola Ionuț – locul 1 la 4×50 m mixt și record național cu 02:13:77

Radic Tara, Ilie Bianca, Ioana Daria, Naidin Alexandra – locul 1 la 4×50 m mixt și record național cu 02:17:78

 

Ilie Bianca Maria:

– locul 3 la 200 m liber

 

Ioana Daria Maria:

– locul 1 – 50 m fluture

– locul 2 – 200 m mixt

– locul 3 – 50 m liber

 

Lăpădat Cristian:

– locul 2 la 50 m fluture

 

Marin Ioana:

– locul 1 la 50 m liber, 50 m bras

– locul 2 la 50 m spate, 200 m liber

 

Naidin Alexandra:

– locul 1 la 200 m liber, 200 m mixt

– locul 2 la 50 m fluture, 50 m spate

 

Nicola Mădălin Ionuț:

– locul 2 la 50 m bras, 200 m mixt

Pandele Alexandru:

– locul 1 la 200 m liber și record național cu 2:20:69

 

Popovici David:

– locul 2 la 50 m spate

– locul 3 la 50 m liber, 50 m fluture

 

Să avem un sfârșit de an cu motive de bucurie!