De ce vor copiii să câștige
Adevărul e că la vârsta asta – 7, 8, 9 ani, cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre copii nu vor neapărat să câștige. Nici nu le pasă dacă sunt pe primul, al doilea sau al optulea loc. Ei vor să se joace. Ăsta e interesul principal. Să își facă glume unii altora, să facă întreceri pe holul de la vestiar și să râdă cât mai mult și zgomotos. Și adevărul e că nouă ne place asta. Pentru că atâta vreme cât un copil se simte bine la noi, șansele să ajutăm la construcția lui cât mai frumoasă sunt mult mai mari.
Poate nu ți se pare firesc să auzi asta de la cel mai premiat club de copii din România, de la cei care spun de fiecare dată că au fost cei mai buni la aproape fiecare concurs. Dar adevărul e că este foarte ok să spunem asta. Pentru că rolul nostru este să îți spunem lucruri în beneficiul copilului pe care îl avem la oră, să ajutăm la dezvoltarea lui cât mai sănătoasă.
Chiar de curând, copiii ne-au arătat încă o dată cât de importantă e joaca pentru ei: pe 21 și 22 februarie a fost Cupa Primăverii la Izvorani. Participanții au fost copiii de 7, 8 și 9 ani. Atmosfera a fost foarte bună, iar asta s-a datorat în totalitate copiilor. Ei s-au simțit în largul lor și au reușit să fie disciplinați, să asculte sfaturile antrenorilor, dar s-au și distrat, s-au jucat, s-au bucurat de apă. Și au și câștigat.
Dar, din reacția lor, parcă s-au bucurat mai mult de joacă și apă decât de faptul că au câștigat. De exemplu, când am plecat la probe, am cântat cu toții un cântecel despre un pește mic din Oceanul Pacific “și pe coada lui scria Aqua Team va câștigaaa! ” – și suntem convinși că, dacă nu ar fi fost cântecelul, entuziasmul de a cîștiga nu i-ar fi prins așa tare.
Această bucurie ne bucură și mai tare pe noi, antrenorii. Pentru că, atâta vreme cât un copil ajunge să iubească apa, sunt șanse mult mai mari ca pe viitor să vrea să muncească pentru reușite mult mai mari. Să fie dispus să tragă. Atâta vreme cât construiește o relație frumoasă cu antrenorul și colegii, va fi mult mai motivat de spiritul de echipă și, pe viitor, va aprecia cu adevărat munca în echipă și rezultatele ei.
De-asta spunem că presiunea câștigului pe umerii unui copil de 7 ani nu are sens, pentru că el nu o înțelege. O va înțelege cu timpul, desigur, atâta vreme cât avem grijă să o construim firesc. De aceea la vârste mici, scopul nostru e ca toți copiii Aqua Team să devină cât mai prieteni cu apa, să se simtă cât mai bine și dezinvolți la concursuri, să dezvolte o atitudine degajată în fața presiunii unei competiții. Pentru că asta îi va ajuta extrem de mult pe mai departe, când vor simți nevoia să câștige, să urce pe podium și când miza va fi și mult mai mare.
În spiritul a ceea ce am scris mai sus, poate ar trebui să nu mai afișăm deloc rezultatele de la Cupa Primăverii din 21 și 22 februarie. Dar, pentru că v-am obișnuit așa, iată lista sportivilor noșri pitici care au urcat pe podium.
Felicitări tuturor piticilor curajoși și voioși. Suntem mândri de voi!
Antrenorii Aqua Team
Proba de 50 m liber
Sibișeanu David Andrei, 8 ani: loc 1
Sibișeanu Ana Maria, 7 ani: loc 1
Andrei Iarina, 8 ani: loc 1
Aslam Andra, 9 ani: loc 3
Proba de 50 m bras
Sibișeanu David Andrei, 8 ani: loc 3
Sibișeanu Ana Maria, 7 ani: loc 1
Andrei Iarina, 8 ani: loc 1
Fulea Maria, 8 ani: loc 3
Chiriță Clara, 9 ani: loc 1
Proba de 50 m spate
Sibișeanu Ana Maria, 7 ani: loc 1
Andrei Iarina, 8 ani: loc 1
Aslam Andra, 9 ani: loc 1
Dinu Bianca Maria, 9 ani: loc 2
Sibișeanu David Andrei, 8 ani: loc 1
Probele de 50m fluture
Sibișeanu Ana Maria, 7 ani: loc 1
Andrei Iarina, 8 ani: loc 1
Aslam Andra, 9 ani: loc 2
Sibișeanu David Andrei, 8 ani: loc 2
Ștafetele 4x50m mixt
Dinu, Chiriță, Aslam, Răuță (9 ani): loc 1
Andrei, Istrate, Scorțea, Iaschiu (9 ani): loc 1
Georgescu, Tengher, Badea, Sibișeanu (8 ani): loc 2
Fulea, Niculae, Alemnăriței, Andrei (8 ani): loc 2
Ștafetele 4x50m liber
Răuță, Oprea, Aslam, Chiriță (9 ani): loc 1
Istrate, Andrei, Scorțea, Iaschiu (9 ani): loc 1
Dinu, Roșu, Beazu, Tătaru (9 ani): loc 3
Georgescu, Tengher, Badea, Sibișeanu (8 ani): loc 2
Fulea, Niculae, Alemnăriței, Andrei (8 ani): loc 2