Emoțiile din spatele unei Cupe. Și cele de după
În fața ei, echipa tehnică a Roland Garrosului pregătea scena pentru campionii turneului; publicul își odihnea vocea, fără să înceteze totuși să comenteze cât de bun a fost meciul, dar mai ales cât de bine a jucat Simona. Simona Halep, la cei 22 de ani ai ei, a făcut sâmbătă mult mai mult decât să readucă România în atenția admirativă a internaționalilor iubitori de tennis. Sâmbătă, Simona Halep ne-a arătat tuturor că se poate; că nu contează de unde ești, câți ani ai sau câte apariții de primă pagina ți-a oferit presa, ci contează să-ți vezi de treaba ta și să te străduișeti să o faci bine, din ce în ce mai bine, până ajungi la cel mai bine. Drumul n-a zis nimeni că e ușor sau lipsit de sacrificii; dar când ai un scop și îți vezi de treaba ta, nu ai timp să te gândeși la asta și nici măcar nu vrei să o faci. Te-ar distrage și te-ar trage înapoi.
Doar după ce ți-ai terminat treaba, atunci ai un singur moment în care poți să te eliberezi. Sâmbătă, în fața scenei în construcție pe care Sharapova urma să primească trofeul de la Roland Garros și unde Simona avea să urce ca vicecampioană, Halep și-a luat timp să își arate emoțiile. Am plâns și noi cu ea. Și am făcut-o de fericire, de mândrie chiar. Noi nu am făcut nimic să contribuim la victoria ei, dar ea ne-a făcut pe noi toți să fluturăm, măcar în suflet, cu mândrie, tricolorul.
Fără să încercăm urmă de comparație (ci mai degrabă dorința de a-i urma exemplul), sâmbătă, copiii noștri de 10 ani au participat pentru prima oară la un concurs național: Campionatul Național de înot pentru copii de 10 ani de la Arad 2014 din 7 și 8 iunie. Printre cei 280 de sportivi de la 44 de cluburi din întreaga țară, se găseau și 18 copii în tricourile albastre Aqua Team. La 10 ani de-abia începi să intri în lumea competițiilor mari; emoțiile te doboară, de cele mai multe ori.
Campionii noștri s-au bătut cu determinare cu toți fluturii care le treceau prin stomac și cu toate inhibițiile pe care ți le poate crea un bazin străin, în care aleargă în toate părțile înotători cu accente din toate zonele țării. Din cele 3 reuniuni ale competiției, prima a fost cea mai grea; după ce au trecut emoțiile, copiii au redevenit stăpâni pe situație și au făcut ceea ce știu ei cel mai bine să facă: au înotat să își bată cei mai buni timpi ai lor și totodată și pe cei ai adversarilor.
Rezultatul: 11 medalii și alte locuri în afara podiumului, care însumate ne-au adus 177 de puncte. Următorul punctaj a fost de 50 de puncte, pentru cei de la LER. În traducere liberă, am reușit să ne clasăm și anul acesta pe locul 1 în clasamentul cluburilor și ne-am întors acasă cu a patra cupă consecutivă de la Arad. Dacă e să continuăm cu matematica rezultatelor bune, suntem la al 12-lea campionat pentru copii câștigat la rând.
8 medalii de aur, 2 de argint și 1 de bronz:
Naidin Alexandra Patricia: loc 3 la 50m liber; loc 1 la 50m spate; loc 1 la 50m fluture;
Danciu Elia: loc 2 la 50m liber;
Ioana Daria Maria: loc 2 la 50m fluture;
Danciu, Ioana, Ilie, Naidin: loc 1 la 4x50m liber;
Ioana, Ilie, Naidin, Danciu: loc 1 la 4x50m mixt;
Lăpădat Cristian: loc 1 la 50m fluture;
Popovici David: loc 1 la 50m spate;
Popovici, Anghel, Lăpădat, Nicola: loc 1 la 4x50m liber;
Popovici, Lăpădat, Anghel, Nicola: loc 1 la 4x50m mixt.
În timp ce la Paris se jucau cele două mari finale, noi la Arad încercam să ne susținem moral copiii cât mai bine, în așa fel încât prima lor experiență la o competiție de nivel național să fie un început bun de drum pentru ei. Generația cu care am fost la Arad e una care promite foarte mult. Copiii sunt talentați și își doresc să fie din ce în ce mai buni, până devin cei mai buni. Știm însă că drumul e lung și, uitându-ne la cele două finale de la Roland Garros, ni s-a confirmat încă o dată că marii campioni învață, în timp, să-și lase emoțiile deoparte. Cel puțin să le țină departe de jocul lor până după concurs.
Duminică am văzut un nou meci incredibil, al cărui final nu a fost cu mult mai diferit decât cel al meciului de sâmbătă. Singura diferență a fost că duminică Nadal, marele câștigător a fost cel care a plâns mai mult, aproape la fel de mult ca Simona sâmbătă. Probabil atunci când ai muncit ani la rând, zeci de ani la rând poate ca să ajungi primul sau printre primii în lume și vezi că prin tine, steagul țării tale se ridică deasupra tuturor celorlalte steaguri din competiție, probabil atunci poți să respiri pentru un moment. Și doar atât le trebuie emoțiilor să iasă la suprafață. Dar cât de frumos se văd acele emoții de catre toți cei din public și câtă emoție oferă tuturor celor care privesc!
Avem mii de bazine de muncit și ani întregi de antrenament al psihicului dacă vrem măcar să ne apropiem de o performanță mondială și în lumea înotului. Însă ne gândim că și Halep, și Nadal au avut și ei la un moment dat o primă competiție națională.