Cupa României, moment important pentru cadeți

Cadeții Navi au participat în perioada 16-18 decembrie la Cupa României, competiție organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. La start s-au prezentat sportivi din toată țara pentru a concura și a decide care sunt cei mai buni dintre ei la categoriile 12-14 ani (masculin) și 12-13 ani (feminin).
Bazinul de la Brașov a găzduit timp de trei zile ultima competiție de nivel național din 2021. Probele de la acest concurs au avut distanțe de 100m, 200m, 400m, 800m sau 1500m și s-au desfășurat în sistemul seriilor contracronometru.
Blejan Ianis, născut în 2009, este un sportiv antrenat de noi care a cucerit cinci medalii de aur în probele 100m liber, 200m liber, 400m liber, 200m mixt, 200m bras și s-a clasat al doilea la 100m fluture. Cu aceste rezultate excelente Ianis a ocupat prima poziție în clasamentul general la categoria băieți 12 ani.
Tot printre sportivii antrenați în cadrul clubului nostru se numără și Ana Sibișeanu, o sportivă de 13 ani care a câștigat trei dintre probele competiției: 100m liber, 200m liber și 200m mixt. Pe lângă aceste performanțe, Ana a câștigat argintul la 800m liber și bronzul la 100m fluture. La final, înotătoarea a avut cel mai mare punctaj total la categoria sa, fete 13 ani. De vârsta Anei este și Mateen Sediq, dublu medaliat cu argint în probele de liber, 200 și 800m la această competiție.
Robert Badea este cel mai bun sportiv al nostru de 14 ani și cel care a ocupat prima poziție în clasamentul general pe puncte la Cupa României, la categoria sa. Pe lângă victoriile la 200m mixt, 200m liber, 100m spate și 200m spate, Robert deține acum și noul record național la 200m spate (14 ani) cu 2’07”07, o performanță mai bună în raport cu vechiul record cu mai bine de o secundă.Badea a luat și argint la 100m liber.
Indiferent că au fost în primul an de cadeți cum este Ianis sau că urmează să treacă la juniori așa cum sunt Ana și Robert, ceea ce știm sigur este că acești sportivi se antrenează cu spor, se perfecționează și au tot viitorul înainte pentru a realiza ceea ce își doresc în sport. Noi îi susținem și ne bucurăm împreună cu ei la fiecare pas care îi duce mai aproape de obiectivele lor, îi felicităm pentru fiecare medalie și fiecare nou record personal și le urăm mult succes în viitor, la cadeți, juniori, tineret și seniori!
Mai jos regăsiți lista completă cu medaliile cadeților Navi la Cupa României:
2009
Blejan Ianis
Locul 1: 100m liber, 200m liber, 400m liber, 200m mixt, 200m bras
Locul 2: 100 fluture
2008
Sibișeanu Ana
Locul 1: 100m liber, 200m liber, 200m mixt
Locul 2: 800m liber
Locul 3: 100m fluture
Mateen Sediq
Locul 2: 200m liber, 800m liber
2007
Badea Robert
Locul 1: 200m mixt, 200m liber, 100m spate, 200m spate (Nou Record Național 14 ani)
Locul 2: 100m liber