NUMĂR RECORD DE MEDALII PENTRU ECHIPA NAVI LA CUPA ROTARY-CONTRATIMP
În perioada 23-25 februarie, Complexul Turistic de Natație Târgoviște a găzduit Cupa Rotary-Contratimp, organizată de Asociația CS Contratimp Câmpina și Asociația Club Rotary Târgoviște. Cu un număr impresionant de sportivi și de cluburi participante, competiția destinată tuturor înotătorilor din țară cu vârste mai mari de 10 ani a fost împărțită în 4 reuniuni, de vineri până duminică, și s-a desfășurat în sistemul seriilor contracronometru. De-a lungul celor 3 zile de concurs au avut loc 17 probe palpitante, în cadrul cărora fiecare dintre cei 422 de participanți a făcut tot posibilul pentru a își îmbunătăți timpii și pentru a urca pe podium. De asemenea, cea mai bună performanță individuală de la fiecare categorie de vârstă, conform sistemului de puncte World Aquatics, a fost premiată cu o cupă și o sumă de bani.
Dintre cei 422 de sportivi care s-au prezentat la start în cele 3 zile de concurs, 65 sunt pregătiți și legitimați la clubul nostru, iar 7 sunt antrenați tot de noi, dar legitimați la CSA Steaua sau SS7. Cei 72 de înotători au fost însoțiți de 6 antrenori, Iulia Becheru, Ana Stoican, Daniel Coroamă, Tiberiu Gheorghiță, Ștefania Dospin și Alexandru Ungureanu, care i-au îndrumat și pe cei mici, dar și pe cei mari, și s-au asigurat că toți sportivii se distrează și se simt bine. Astfel, echipa Navi a cucerit un total de 145 de medalii, cupa pentru cea mai înaltă poziție în clasamentul pe echipe, iar 2 dintre sportivii noștri au fost premiați pentru cea mai bună performanță individuală.
Cei mai mici participanți ai acestei competiții au fost prichindeii de 10 ani, care ne-au arătat că au crescut, s-au maturizat și sunt mai mult decât pregătiți pentru primul lor campionat național, ce va avea loc vara aceasta. Asfel, cei 5 sportivi medaliați născuți în anul 2014, Tudor Petrache, Patrick Răduțu, Maria Scorțea, Ariana Boacă și Sofia Cernea, au luptat tot concursul pentru fiecare dintre cele 19 clasări pe podium obținute. Dar și copiii de 11 ani ne-au rezervat multiple surprize plăcute la Cupa Rotary. Cei 7 sportivi care au urcat pe podium, Filip Barbu, Amir Koita, Robert Marin, Luca Bratu, Ilinca Linte, Antonia Constantin și Gabriela Gheorghe au obținut 41 de medalii în total, cel puțin 3 la fiecare probă desfășurată la categoria lor de vârstă. De asemenea, Filip Barbu, care a reușit uimitoarea performanță de a urca pe podium la fiecare probă înotată, a fost premiat și pentru cea mai bună performanță individuală, obținută în cadrul probei de 100m liber, și a primit o cupă și un premiu în bani în valoare de 300 de lei.
Cadeții clubului nostru au continuat seria de reușite, 8 dintre ei clasându-se pe podium. Așadar, băieții noștri medaliați de 13 ani, Vlad Vieru, Matei Capisizu și Eduard Vasile, și cei de 14 ani, Rareș Cernat, Antonio Vasile și Darius Zsigmond, au tras cât de tare au putut pentru fiecare dintre cele 9 medalii obținute . Dar Timeea Vasilescu și Daria Muti, fetele noastre muncitoare de 13 ani, nu s-au lăsat mai prejos și au sărit încrezătoare în fiecare probă pe care au înotat-o, iar la finalul competiției, fiecare dintre ele și-a adăugat în palmares câte 5 medalii.
Cu toate că juniorii au avut de înfruntat cea mai crâncenă concurență, aceștia nu s-au lăsat copleșiți de emoții și au cucerit și ei nenumărate medalii, asemenea colegilor mai mici. La categoria băieți 15 ani, Ianis Blejan s-a impus la mai multe probe, precum 50m liber, 100m bras, 200m bras și 200m mixt, și a urcat pe podium de 7 ori în total. Cei doi băieți medaliați de 16 ani ai clubului nostru, Mateen Sediq și Luca Boldura, au avut și ei un parcurs de excepție în această competiție, fiecare dintre ei cucerind câte 4 medalii. La categoria băieților născuți în anul 2007, Vlad Georgescu, sportiv pregătit de noi și legitimat la SS7, a urcat pe podium de 3 ori, în cadrul celor 3 probe de spate, procedeul său preferat. De asemenea, Edris Sediq și Mihnea Roșca, cei 2 sportivi muncitori pregătiți de antrenorii clubului nostru și legitimați la CSA Steaua, au obținut 4 clasări pe podium cumulate, iar Ștefan Vasilescu de 19 ani, legitimat tot la CSA Steaua, a urcat pe podium de 6 ori, de 3 ori chiar pe cea mai înaltă treaptă.
Dar și junioarele noastre au avut rezultate cel puțin la fel de impresionante ca ale băieților, în cadrul Cupei Rotary. La categoria fete 15 ani, Navi a avut 4 sportive medaliate, Maia Cernea, Ilinca Neagu, Aysha Batel și Eva Floreskul, care au cucerit un total de 14 medalii, 8 dintre ele aparținându-i Maiei Cernea. Fetele născute în anul 2008, care au luat medalii la acest concurs, Daria Rednic și Ana Sibișeanu, au obținut 5, respectiv 3 clasări pe podium în cadrul acestei competiții dificile. Cele două fete de 18 ani pregătite de Iulia Becheru și legitimate la CSA Steaua, care au participat la Campionatele Europene de Înot în Bazin Scurt, desfășurate anul trecut, la Otopeni, au fost prezente și la Cupa Rotary, unde au cucerit 12 medalii, dintre care 7 de aur și 5 de argint. În plus, Ioana Știrbu a obținut cea mai bună performanță individuală pentru parcursul său fenomenal din cadrul probei de 200m liber și a fost premiată cu o cupă și o sumă de bani în valoare de 1000 de lei.
În total, cei 72 de sportivi pregătiți de clubul nostru au cucerit 145 de medalii, dintre care 50 de aur, iar 2 dintre cei mai muncitori sportivi ai noștri au fost premiați pentru cea mai bună performanță individuală. Totodată, cei 65 de înotători legitimați la clubul nostru au reușit incredibila performanță de a clasa echipa Navi pe prima poziție în clasamentul cluburilor, premiat la finalul competiției. Felicităm toți sportivii și antrenorii pentru munca și efortul depus și le urăm tuturor mult succes în pregătirea pentru competițiile viitoare.
În continuare, vă prezentăm lista integrală a medaliaților acestei ediții a Cupei Rotary-Contratimp:
•Ștefan Vasilescu – 2005
200m liber – Loc 2
400m liber – Loc 1
800m liber – Loc 1
1500m liber – Loc 1
200m fluture – Loc 3
200m mixt – Loc 3
•Edris Sediq – 2006
200m fluture – Loc 2
•Mihnea Roșca – 2006
100m bras – Loc 2
200m bras – Loc 3
200m mixt – Loc 1
•Vlad Georgescu – 2007
50m spate – Loc 1
100m spate – Loc 2
200m spate – Loc 1
•Mateen Sediq – 2008
800m liber – Loc 1
1500m liber – Loc 1
200m fluture – Loc 3
200m mixt – Loc 3
•Luca Boldura – 2008
200m liber – Loc 1
400m liber – Loc 1
800m liber – Loc 2
200m fluture – Loc 1
•Ianis Blejan – 2009
50m liber – Loc 1
100m liber – Loc 2
200m liber – Loc 2
400m liber – Loc 2
100m bras – Loc 1
200m bras – Loc 1
200m mixt – Loc 1
•Rareș Cernat – 2010
100m spate – Loc 3
50m bras – Loc 2
•Antonio Vasile – 2010
800m liber – Loc 2
•Darius Zsigmond – 2010
800m liber – Loc 3
•Vlad Vieru – 2011
50m bras – Loc 2
100m bras – Loc 2
200m bras – Loc 2
•Matei Capisizu – 2011
100m spate – Loc 3
•Eduard Vasile – 2011
200m fluture – Loc 3
•Filip Androne – 2012
50m bras – Loc 1
100m bras – Loc 2
200m bras – Loc 2
200m mixt – Loc 1
•Filip Barbu – 2013
50m liber – Loc 1
100m liber – Loc 1
200m liber – Loc 1
50m spate – Loc 1
100m spate – Loc 3
200m spate – Loc 3
50m bras – Loc 1
100m bras – Loc 1
50m fluture – Loc 2
200m mixt – Loc 2
•Amir Koita – 2013
50m liber – Loc 2
100m liber – Loc 2
200m liber – Loc 2
50m spate – Loc 3
100m spate – Loc 2
200m spate – Loc 2
100m bras – Loc 2
50m fluture – Loc 1
200m mixt – Loc 1
•Robert Marin – 2013
50m liber – Loc 3
100m liber – Loc 3
200m liber – Loc 3
•Luca Bratu – 2013
100m bras – Loc 3
50m fluture – Loc 3
•Patrick Răduțu – 2014
50m liber – Loc 3
50m fluture – Loc 1
•Tudor Petrache – 2014
50m spate – Loc 2
100m spate – Loc 2
50m bras – Loc 2
200m mixt – Loc 1
•Anastasia Bako – 2006
50m liber – Loc 1
100m liber – Loc 1
200m liber – Loc 2
50m fluture – Loc 2
100m fluture – Loc 1
200m mixt – Loc 1
•Ioana Știrbu – 2006
50m liber – Loc 2
100m liber – Loc 2
200m liber – Loc 1
400m liber – Loc 1
50m fluture – Loc 1
100m fluture – Loc 2
•Ana Sibișeanu – 2008
200m liber – Loc 1
200m spate – Loc 3
100m fluture – Loc 2
•Daria Rednic – 2008
50m bras – Loc 1
100m bras – Loc 3
200m bras – Loc 2
200m mixt – Loc 3
400m mixt – Loc 2
•Maia Cernea – 2009
200m liber – Loc 3
400m liber – Loc 2
200m spate – Loc 1
50m fluture – Loc 1
100m fluture – Loc 1
200m fluture – Loc 1
200m mixt – Loc 2
400m mixt – Loc 2
•Ilinca Neagu – 2009
400m liber – Loc 1
800m liber – Loc 1
1500m liber – Loc 1
200m spate – Loc 2
•Aysha Batel – 2009
1500m liber – Loc 2
•Eva Floreskul – 2009
200m fluture – Loc 3
•Timeea Vasilescu – 2011
50m spate – Loc 3
100m spate – Loc 3
50m fluture – Loc 2
100m fluture – Loc 1
200m fluture – Loc 1
•Daria Muti – 2011
400m liber – Loc 3
800m liber – Loc 3
50m bras – Loc 2
100m bras – Loc 2
200m bras – Loc 2
•Ilinca Linte – 2013
50m liber – Loc 1
50m bras – Loc 2
50m spate – Loc 2
100m spate – Loc 2
200m spate – Loc 3
50m fluture – Loc 3
•Antonia Constantin – 2013
50m liber – Loc 3
100m liber – Loc 3
50m bras – Loc 3
50m spate – Loc 3
200m spate – Loc 2
100m bras – Loc 2
50m fluture – Loc 2
200m mixt – Loc 2
•Gabriela Gheorghe – 2013
200m liber – Loc 2
100m bras – Loc 3
200m mixt – Loc 3
•Maria Scorțea – 2014
50m liber – Loc 2
100m liber – Loc 1
50m spate – Loc 3
50m bras – Loc 2
50m fluture – Loc 2
200m mixt – Loc 2
•Ariana Boacă – 2014
50m liber – Loc 1
100m liber – Loc 3
50m spate – Loc 1
50m fluture – Loc 1
•Sofia Cernea – 2014
200m liber – Loc 3
50m bras – Loc 3
200m mixt – Loc 3