4 SPORTIVI CALIFICAȚI LA EUROPENENELE DE SENIORI ÎN BAZIN SCURT
În perioada 9-12 noiembrie 2023, Complexul de Natație din Otopeni a găzduit una dintre cele mai importante competiții ale anului pentru înotul românesc, Campionatul Național în Bazin Scurt pentru Seniori, Tineret și Juniori. Această competiție a adus la start peste 400 de înotatori cu vârsta mai mare de 14 ani din toată țara, dintre care 21 sunt sportivi pregătiți de noi și legitimați la mai multe cluburi (CSA Steaua, CS Navi și SS7).
Concursul s-a desfășurat în sistemul de calificări și finale, însemnând că, în reuniunile de dimineață, concurenții s-au întrecut între ei pentru locurile limitate din finale, iar după amiază, cei calificați au dat tot ce au avut mai bun, cu speranța că vor urca pe podium și vor doborî recorduri naționale. De asemenea, competiția a fost una crucială pentru numeroșii sportivi care aveau ca obiectiv calificarea la Campionatul European de Înot în Bazin Scurt pentru Seniori, care va avea loc în perioada 5-10 decembrie 2023, tot la Complexul Sportiv de Natație Otopeni. Astfel, 4 dintre sportivii antrenați de noi și legitimați la CSA Steaua, Vlad Stancu, Robert Badea, Ioana Știrbu și Anastasia Bako, au reușit să doboare baremele impuse pentru a obține calificarea la cea mai importantă competiție de natație care urmează să se desfașoare în România.
După cum ne-a obișnuit, Vlad Stancu, pregătit de Iulia Becheru și legitimat la CSA Steaua, a impresionat din nou publicul cu performanțele sale extraordinare la acest campionat național. Dupa multiplele clasări pe podium, acesta a reușit să obțină locul 3 la tineret în clasamentul pentru cele mai bune performanțe și să se califice la Campionatul European de Înot în Bazin Scurt la nu mai puțin de 3 probe (200m liber, 400m liber, 1500m liber).
Totodată, un alt înotator antrenat de noi și legitimate la CSA Steaua care a făcut furori în bazinul de la Otopeni este Robert Badea, care, la numai 16 ani, a câștigat probele de 200m spate, 200m mixt și 400m mixt la toate cele 3 categorii de vârstă și, în final, a obținut locul 2 la tineret și locul 1 la juniori în clasamentul celor mai bune performanțe. Timpii realizați de Robert la aceste probe îi asigura calificarea la Campionatul European de Înot în Bazin Scurt și reprezintă noi recorduri naționale la vârstele de 16, 17, 18 și 19+ ani în probele 200m mixt și 400m mixt, iar la 200m spate la 16, 17 și 18 ani.
Dar nu doar băieții au avut rezultate excepționale la acest campionat național. Cele două fete de 17 ani pregătite de antrenorii clubului nostru, dar legitimate la CSA Steaua, care s-au calificat la Campionatul European de la începutul lunii decembrie, Ioana Știrbu și Anastasia Bako, au uimit și ele tribunele bazinului de la Otopeni cu timpii lor incredibili și numeroasele clasări pe podium binemeritate. Ioana a încheiat competiția cu o sumedenie de medalii, 14 la număr, dintre care 7 de aur, iar timpii realizați de ea în probele de 200m și 400m liber o trimit direct la Europenele în Bazin Scurt de luna viitoare. În completare, Anastasia a urcat și ea pe podium de nu mai puțin de 10 ori la acest campionat național, de 7 ori chiar pe cea mai înalta treaptă. Aceasta a câștigat probele de 50m și 100m liber la ambele categorii de vârstă la care a participat, iar timpul său de la 200m liber este cel care îi asigura participarea la Campionatul European de Înot in Bazin Scurt.
În total, cei 21 sportivi antrenați de noi au adunat un număr de 70 de medalii, jumătate dintre acestea fiind de aur, și au doborât 15 recorduri naționale. Felicităm toți sportivii și antrenorii pentru munca și efortul depus și le urăm mult succes tuturor în pregătirea pentru competițiile viitoare. În plus, le ținem pumnii celor 4 înotători pregătiți de noi care vor participa la Campionatul European de Înot în Bazin Scurt pentru Seniori.
În continuare, va prezentăm lista integrală a medaliaților acestei ediții a Campionatului Național în Bazin Scurt:
• Vlad Stancu (CSA Steaua, tineret, 2005)
100m liber – Loc 1 tineret
200m liber – Loc 1 tineret, Loc 2 seniori
400m liber – Loc 1 tineret, Loc 1 seniori
1500m liber – Loc 1 tineret, Loc 2 seniori
4x50m liber – Loc 2 tineret
4x50m mixt – Loc 1 tineret, Loc 3 seniori
Loc 3 la tineret in clasamentul general pentru cele mai bune performante, cu 838 de puncte FINA in proba de 200m liber
Barem realizat pentru calificarea la Campionatul European de Inot in Bazin Scurt pentru Seniori in probele 200m liber, 400m liber, 1500m liber.
• Stefan Vasilescu (CSA Steaua, tineret, 2005)
4x50m liber – Loc 2 tineret
4x50m mixt – Loc 1 tineret, Loc 3 seniori
• Edris Sediq (CSA Steaua, tineret, 2006)
4x50m liber – Loc 2 tineret
• Mihnea Rosca (CSA Steaua, tineret, 2006)
200m bras – Loc 3 tineret
• Ioana Stirbu (CSA Steaua, tineret, 2006)
100m liber – Loc 2 tineret, Loc 2 seniori
200m liber – Loc 1 tineret, Loc 1 seniori
400m liber – Loc 2 tineret, Loc 2 seniori
800m liber – Loc 3 tineret, Loc 3 seniori
200m future – Loc 1 tineret, Loc 1 seniori
4x50m liber – Loc 1 seniori
4x50m mixt – Loc 1 seniori
4x50m liber mixt – Loc 1 tineret, Loc 3 seniori
Loc 3 la tineret si la seniori in clasamentul general pentru cele mai bune performante, cu 816 puncte FINA in proba de 200m liber
Barem realizat pentru calificarea la Campionatul European de Inot in Bazin Scurt pentru Seniori in probele 200m liber, 400m liber.
• Anastasia Bako (CSA Steaua, tineret, 2006)
50m liber – Loc 1 tineret, Loc 1 seniori
100m liber – Loc 1 tineret, Loc 1 seniori
200m liber, Loc 2 tineret, Loc 3 seniori
4x50m liber – Loc 1 seniori
4x50m mixt – Loc 1 seniori
4x50m liber mixt – Loc 1 tineret, Loc 3 seniori
Barem realizat pentru calificarea la Campionatul European de Inot in Bazin Scurt pentru Seniori in proba 200m liber.
• Robert Badea (CSA Steaua, junior, 2007)
200m spate – Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 1 seniori + Record National 16 ani, 17 ani, 18 ani
100m mixt – Loc 1 juniori, Loc 2 seniori + Record National 16 ani
200m mixt – Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 1 seniori + Record National 16 ani, 17 ani, 18 ani, 19+ ani
400m mixt – Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 1 Seniori + Record National 16 ani, 17 ani, 18 ani, 19+ ani
4x50m liber – Loc 2 tineret
4x50m liber mixt – Loc 2 juniori
4x50m mixt mixt – Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 3 seniori
Loc 1 la junior si Loc 2 la tineret in clasamentul general pentru cele mai bune performante, cu 852 puncte FINA in proba de 400m mixt
Barem realizat pentru calificarea la Campionatul European de Inot in Bazin Scurt pentru Seniori in probele 200m spate, 200m mixt si 400m mixt.
• Mateen Sediq (CS Navi, Juniori, 2008)
1500m liber – Loc 3 juniori
• Ana Sibiseanu (CSA Steaua, Juniori, 2008)
200m liber – Loc 3 juniori
100m mixt – Loc 3 juniori
200m mixt – Loc 1 juniori, Loc 2 tineret, Loc 2 seniori + Record National 15 ani
400m mixt – Loc 2 juniori, Loc 3 tineret
4x50m liber – Loc 1 juniori, Loc 1 tineret, Loc 2 seniori
• Maia Cernea (CS Navi, junior, 14 ani)
50m fluture – Loc 3 juniori
100m fluture – Loc 3 juniori, Loc 3 tineret
200m fluture – Loc 3 juniori