Cei mai rapizi înotători Navi pe podiumurile naționale!
Sunt juniori, concurează la tineret sau sunt seniori și înoată foarte, foarte repede. Sunt campioni naționali sau multiplu-medaliați naționali, majoritatea crescuți la Navi, pregătiți în prezent tot de antrenorii noștri, Iulia Becheru și Adrian Rădulescu.
Au participat în perioada 7-10 decembrie la Campionatul Național în bazin scurt (25m) la Miercurea Ciuc unde, timp de patru zile, s-au întrecut în probele și procedeele în care se specializeză.
Vlad Stancu este, după zilele de concurs de la Miercurea Ciuc, campion național de seniori, tineret și juniori în probele: 200m liber, 400m liber și 1500m liber. La 100 m mixt, Stancu a cucerit bronz la tineret și argint la juniori. Un bronz la tineret i-a adus și proba de 4×50 m liber, în timp ce la proba de ștafetă 4x50m mixt i-a adus argintul la juniori. Premiile pentru cea mai bună performanță i-au revenit lui Vlad la juniori și tineret, în timp ce a câștigat și cupa pentru locul al II-lea de la seniori.
David Popovici a abordat un program de concurs diferit de cel cu care ne-a obișnuit. El a participat doar în prima jumătate a campionatului național, David pregătindu-se în acea perioadă pentru Campionatul Mondial în bazin scurt de la Abu Dhabi. Cu toate acestea, sportivul a câștigat medaliile de aur la seniori și tineret în probele 200m și 400m mixt. El a stabilit noi recorduri naționale la categoriile 17, 18 și seniori la 200m mixt și la 17 ani la 400m mixt.
Ioana Gâdea a câștigat proba sa de semnătură 200 m fluture după o confruntare strânsă. Când și-a văzut rezultatul pe tabelă, Ioana a ridicat pumnul în aer în semn de victorie. Ea a mai câștigat probele de ștafetă, 4x50m liber și 4x50m mixt și medaliile de argint la 100m fluture, 100m spate și 100m mixt, toate la categoria seniori. Sportiva a doborât împreună cu ștafeta recordurile naționale în ambele probe de 4×50 m.
Claudia Gâdea a reușit tripla la bras, unde a fost numită campioană națională atât la 50, cât și la 100 și 200 m bras. Pe lângă acest procedeu, Claudia a câștigat și în probele de ștafetă de seniori alături de sora sa și alte două colege, unde au oprit cronometrul în timpi ce reprezintă recorduri naționale la 4x50m liber și 4x50m mixt. Pe lângă aceste medalii, ea a adăugat și un argint la 200m mixt și un bronz la 100m mixt.
Dragoș Ghile s-a clasat cel mai bine în proba de 200m fluture. Cu un timp bun, el și-a adăugat în palmares la această probă argint la seniori și aur la tineret. Foarte bine s-a clasat și la ștafetă, pe locul 1 la 4x50m liber și locul 2 la 4x50m mixt la seniori. Dragoș a înotat și 100m liber unde a câștigat bronz la seniori și argint la tineret, precum și 100m fluture și 50m liber, unde are acum câte un argint la tineret.
Cristian Lăpădat a înotat în probele de 400m mixt și 200m mixt și a câștigat locul 2 la seniori și tineret la proba mai lungă și locul 3 la tineret la 200m. Bronz la tineret are Cristian și la 200m fluture. La ștafeta de 4x50m mixt, el s-a clasat foarte bine, pe locul 2 la seniori, iar la ștafeta de 4×50 m liber, pe locul 3 la tineret.
Ștefan Vasilescu este juniorul care a obținut argintul la 1500m liber la seniori, tineret și juniori. La 200m și 400m liber, sportivul a câștigat câte un bronz la juniori. El a mai cucerit medalii și în probele de ștafetă, bronz la tineret la 4x50m liber și argint la juniori la 4x50m mixt. El a obținut rezultate bune pentru o primă participare la un campionat național în bazin scurt.
Tot la prima participare la un campionat național în bazin scurt a fost și Andrei Enache care la finalul competiției a numărat la individual un bronz (tineret) și un argint (juniori) la 400m liber și un titlu de campion național de juniori la 200m fluture. La probele de 4x50m, Enache a cucerit bronz la tineret la ștafeta de liber și argint la juniori în ștafeta de mixt.
Înotătoare de fluture, Andra Goreckis-a clasat foarte bine la 200m și a câștigat aur (cu un personal best)la categoria tineret și bronz la seniori. La 100m fluture, ea a luat locul 3 la tineret. În probele de ștafetă Andra are acum un bronz la 4x50m liber și un argint la 4×50 m mixt.
La 800m liber feminin, Ecaterina Scorțea a cucerit bronzul la seniori, în timp ce Maria Grosu a obținut bronz la tineret și argint la juniori. Ecaterina a luat locul 3 seniori și la 400m liber.
La 200m bras, Darius Petrache are o clasare pe locul 3 la seniori și tot pe locul 3 la tineret cu cel mai bun timp realizat la Miercurea Ciuc.
Alex Pandele este un junior care a obținut argintul la 400m mixt, bronzul la 200m spate și argintul la 4x50m mixt ștafetă, toate la categoria sa.
Vă prezentăm lista completă cu clasările pe podium ale sportivilor noștri:
Stancu Vlad (juniori, 2005)
200m liber – loc 1 seniori, loc 1 tineret, loc 1 juniori
400m liber – loc 1 seniori, loc 1 tineret, loc 1 juniori
1500m liber – loc 1 seniori, loc 1 tineret, loc 1 juniori
100m mixt – loc 3 tineret, loc 2 juniori
4x50m liber – loc 3 tineret
4x50m mixt – loc 2 juniori
Popovici David (tineret, 2004)
200m mixt – loc 1 seniori, loc 1 tinret
400m mixt – loc 1 seniori, loc 1 tineret
Gâdea Claudia (seniori, 2001)
50m bras – loc 1 seniori
100m bras – loc 1 seniori
200m bras – loc 1 seniori
4x50m liber – loc 1 seniori
4x50m mixt – loc 1 seniori
200m mixt – loc 2 seniori
100m mixt – loc 3 seniori
Gâdea Ioana (seniori, 2002)
200m fluture – loc 1 seniori
100m fluture – loc 2 seniori
100m mixt – loc 2 seniori
100m spate – loc 2 seniori
4x50m liber – loc 1 seniori
4x50m mixt – loc 1 seniori
Ghile Dragos (tineret, 2004)
100m liber – loc 3 seniori, loc 2 tineret
200m fluture – loc 2 seniori, loc 1 tineret
100m fluture – loc 2 tineret
50m liber – loc 2 tineret
4x50m liber – loc 1 seniori
4x50m mixt – loc 2 seniori
Lăpădat Cristian (tineret, 2004)
400m mixt – loc 2 seniori, loc 2 tineret
200m fluture – loc 3 tineret
200m mixt – loc 3 tineret
4x50m liber – loc 3 tineret
4x50m mixt – loc 2 seniori
Petrache Darius (tineret, 2004)
200m bras – loc 3 seniori, loc 3 tineret
Scorțea Ecaterina (seniori, 2003)
800m liber – loc 3 seniori
400m liber – loc 3 seniori
Vasilescu Ștefan (juniori, 2005)
1500m liber – loc 2 seniori, loc 2 tineret, loc 2 juniori
200m liber – loc 3 juniori
400m liber – loc 3 juniori
4x50m mixt – loc 2 juniori
4x50m liber- loc 3 tineret
Gorecki Andra (tineret, 2005)
200m fluture – loc 3 seniori, loc 1 tineret
100m fluture – loc 3 tineret
4x50m liber – loc 3 tineret
4x50m mixt – loc 2 tineret
Enache Andrei (juniori, 2005)
400m liber – loc 3 tineret, loc 2 juniori
4x50m mixt – loc 2 juniori
4x50m liber – loc 3 tineret
200m fluture – loc 1 juniori
Grosu Maria (juniori, 2006)
800m liber – loc 3 tineret, loc 2 juniori
Pandele Alexandru (juniori, 2005)
400m mixt – loc 2 juniori
4x50m mixt – loc 2 juniori
200m spate – loc 3 juniori