Cum ne pregătim fizic înainte de un concurs?
Concursurile sunt, pe lângă o provocare și ocazia pentru fiecare sportiv de a-și testa abilitățile, momente cu un factor ridicat de stres. Dorința de a fi mai bun decât ceilalți, de a-ți depași limitele fizice și metale, de a aduce rezultate bune pentru club și palmaresul propriu, de a câștiga respectul colegilor, antrenorilor și adversarilor, poate fi uneori o sabie cu 2 taișuri.
În fiecare sport și pentru fiecare sportiv exista rutine testate în timp, care funcționează în funcție de factori individuali. Rutinele sunt definite ca fiind o serie de acțiuni care se repeta cu regularitate pentru ca sportivul sa funcționeze la parametrii optimi în timpul concursului.
Rutina fizica e parte integranta din pregatirea constanta a unui sportiv, iar experții recomanda urmarea întocmai a fiecarui pas, pentru a evita boost-urile inutile de adrenalina dinaintea unui concurs.
1. Odihna
Înainte de concurs
Repausul înainte de concurs este la fel de important ca alimentația corespunzatoare a unui sportiv. Este recomandat ca ora de culcare sa scada treptat, pe măsura ce se apropie ziua concursului. Astfel, organismul se regenereaza și primește odihna de care are nevoie pentru a susține un efort intens și de durata.
Ca regula generala, perioada de odihna a unui sportiv trebuie să fie de cel puțin 8 ore. Creșterea musculara are loc în timpul antrenamentului, dar și în timpul odihnei. Odihna insuficienta induce o stare de anxietate, duce la scaderea tonusului, la irascibilitate, stres, o stare generala de greață și, pe termen, lung, la instalarea insomniilor. Din punct de vedere fizic, lipsa somului sau perioada prea scurta de odihna pot duce la stagnarea performanțelor, pierderea de masa musculara sau ingrașarea nejustificata.
*Este necesara introducerea în alimentația sportivului de proteine cu asimilare lenta: cazeina (branzeturile sau suplimentele pe baza de cazeina). Consumarea acesteia înainte de somn asigura organismului, pe întreaga durata de odihna, fluxul necesar de nutrienți pentru refacerea musculaturii și țesuturilor afectate în timpul antrenamentelor intense.
Între probe
Cea mai buna metoda de a conserva energia este repausul. Odihnește-te intre probe, nu alerga, evita consumul inutil de energie pe activități care nu fac decât sa scada performanța din timpul probei.
2. Alimentatia
Înainte de concurs
Alimentatia este la fel de importanta ca și odihna în rutina unui sportiv, mai ales înaintea unei competitii. Carbohidratii sunt cei mai buni prieteni ai sportivilor – corpul ii transforma în glucoza, care se stocheaza în muschi sub forma de glicogen. În timpul efortului fizic, mai ales cel susținut, glicogenul se transforma în energie. Nutritionistii sportivi recomanda un aport mai ridicat de carbohidrati cu câteva zile înaintea unui concurs, pentru ca organismul să fie încărcat cu o cantitate suficienta de glicogen. Consumul recomandat de carbohidrati în dieta unui sportiv este de aproximativ 55-60% (pâine, cereale, paste, fructe și legume) din totatlitatea alimentelor consumate.
În ziua concursului, este recomandat sa mănânci ultima oara cu 3-4 ore înainte de prima proba și evita consumul de alimente care contin zahăr cu jumătate de ora înaintea concursului.
Intre probe
Dacă intervalul dintre probe este mai mic de 60 de minute, este recomandat consumul de apa. Hidratarea este importanta, deoarece în timpul efortului, lichidele și electrolitii din organism se pierd. Electrolitii au rolul de a transmite semnalele nervoase în corp, de aceea este necesar sa existe un raport echilibrat intre fluide și electroliti. Deshidratarea duce la slabirea performantei și este daunatoare organismului.
3. Incalzirea
Incalzirea urmează un program strict și este compusa dintr-o o succesiune bine stabilită a exercitiilor. Nu întârzia la încălzire, pentru a nu pierde momentele importante ale acesteia. Ca regula generala, sosirea la bazin trebuie să fie cu 75 de minute înainte de inceperea competitiei. Pentru confortul psihic, este recomandat ca incalzirea să se facă alături de echipa, în echipamentul clubului, pentru un plus de încredere și motivatie.
*Poarta întotdeauna echipamentul clubului din care faci parte și de care ești mândru!
4. Sfaturile antrenorilor
Înainte de concurs
Discutiile pregatitoare dinaintea probelor sunt importante pentru ca sportivul sa aibă încredere în forțele proprii și pentru un plus de motivatie de la persoana care l-a însoțit pe tot parcursul sportiv. Asculta cu mare atenție ultimele sfaturi și indicatii ale antrenorilor și urmeaza-le întocmai!
Dupa proba
După fiecare proba, inotatorul se oprește direct la banca antrenorilor pentru a primi feedback și recomandări cu privire la punctele pozitive din timpul probei sau la cele unde mai are de lucrat. După aceea poate merge la colegi sau la părinți, se poate opri la sedinţe foto ad-hoc şi își poate incuraja colegii care sunt în proba.
5. Echipa ta și celelalte echipe
Ii cunoști de ani și ani. Ați împărțit bucuriile și esecurile, mai mari sau mai mici. Va antrenați împreuna și ați crescut împreuna, la bazin. Va cunoașteți punctele forte și cele la care mai aveți de imbunatatit. Munciti la fel de mult, în fiecare zi. Incurajeaza-ți intotdeauna colegii de echipa înaintea și în timpul probei. Susține-i, fii alături când mai aveau câteva secunde sa doboare un record personal și ceva nu a mers conform planului. Bucură-te când colegul de echipa își depășește o limita și bate-l pe umar când știți amândoi ca putea mai bine: mâine poate tu o să ai o zi mai puțin buna și ai vrea să fie cineva acolo pentru tine.
Celelalte echipe sunt compuse din sportivi la fel ca tine, ca voi. Își doresc aceleași lucruri, se antrenează din greu, fac eforturi și, la sfârșitul zilei, se bucura sau se întristează egal. Respecta-ți adversarii, pe antrenorii celorlalte echipe și frumusețea inotului.
Orice ai face, nu uita ca „Talentul câștiga jocuri, dar lucrul în echipa câștiga campionatul”!