Sportivii NAVI – văzuți din altă perspectivă
Când zi de zi trăieşti alături de copii, începi să le cunoști comportamentul, felul în care gândesc și cum reacționează în diferite situații.
Când acei copii fac sport de performanță, totul devine și mai interesant.
Niciodată nu am putut să privesc un copil, înotător de performanță, la fel ca pe ceilalți copii.
Acest lucru se datorează faptului că sportul îi disciplinează în așa fel încât încep să gândească matur.
Își asumă deciziile, își delimitează în mod extraordinar prioritățile, își analizează singuri fiecare situație în care se află.
Sportivii își dezvoltă abilitatea de a face foarte rapid diferența dintre ce le face bine și ce nu, dintre ce merită efortul și ce nu.
Am vrut să vă vorbesc despre aceste lucruri, pentru că am auzit o poveste care merită spusă mai departe.
Eram în vizită într-un cantonament în care erau prezenți patruzeci de sportivi şi având în vedere că nu sunt antrenor, încerc să mă bucur de fiecare moment pe care îl petrec alături de copii când nu sunt în apă 🙂
Așadar, după antrenament, am rămas să le arăt ce fotografii am făcut când înotau, să mai vorbim, să le mai aud poveștile și trăsnăile.
Se aflau deja de șase zile în cantonamentul care nu era nici pe departe ușor și care nu ajunsese încă la final.
Cantonamentele au un scop clar: pregătirea într-un volum mai mare pentru diferite competiții la care sportivii urmează să participe. Programul este strict, iar antrenamentele dese. Fiecare sportiv știa exact ce timpi trebuie să scoată pentru a-și atinge scopul în antrenament.
Eram curioasă ce părere au copiii despre tot ce se întâmpla acolo și i-am întrebat cum se simt și ce impresii îmi pot împărtăși.
O fetiță mi-a răspuns cu zâmbetul pe buze și cu ochii plini de sinceritate:
“Ne simțim foarte bine aici, pentru că suntem cu toții și e foarte frumos.”
– Antrenamentele cum sunt? Vi se pare dificil programul?
Atunci un băiat mi-a răspuns:
“Antrenamentele sunt multe, mai multe decât acasă, dar noi vrem să fim cei mai buni și ne place că ne antrenăm mai des.”
Apoi altă fetiță s-a întors spre mine și mi-a spus:
“E ceva ce mi se pare foarte greu”.
Am fost mirată și curioasă să aflu la ce anume se referă.
Răspunsul ei m-a emoționat profund:
“E greu că suntem departe de părinți.
Dar îi avem pe domnii și pe doamna cu noi. Ei sunt părinții noștri aici…”
“Eu am un secret prin care scap de supărarea asta, iar colegele mele mi-au spus că fac la fel.”
Abia așteptam să aflu cum se eliberează un copil de ceva ce îl întristează pe moment .
– Hai, să auzim, cum scapă copiii de supărări? 🙂 i-am întrebat eu cu zâmbetul pe buze.
“Plângem. Doar atunci când suntem în apă, pentru că lacrimile nu se văd în bazin.
Apoi ne trece când ne amintim cât de mult ne place la înot”.
